I have Triskaidekaphobia

Fir'ar! Iar am intarziat la serviciu! Ies grabita pe usa, injur liftul, cobor pe scari, alerg pana la statia de autobuz si astept nerabdatoare sa vina 385ul sa ma duca la metrou. Lumea din jurul meu e prea linistita. Sigur se duc si ei la servici azi?? Ciudat... Imi pun castile, pornesc radioul si ma mai detasesz putin.
Hai, Cristina, ca pana la urma nu e asa neagra ziua de joi. Ma suna Alex. S-a pierdut cu tramvaiul. Pfff.... Mie-mi spui ??? Am luat si metroul si troleul in sens invers in aceiasi zi saptamana trecuta de-am ajuns prin berceni in loc de centru. Pornesc la drum.

In 385, foarte aglomerat. Ma simt impinsa de la spate. Schitez o grimasa si imi vad de scimbarea posturilor radio. In stanga mea, un T-Rex tamp, mai bronzat asa, cu mana cat jumatate din sifonierul meu, se uita ( aparent ) pasnic cand pe geam, cand in geanta blondinei de langa el. Ma trag mai spre dreapta si intru in coliziune cu un hipopotam cu burta cat Marea Neagra. O, Doamne! Ar trebui tot Bucurestiul pus la cura. Se uita la mine ca si cand i-as fi trantit bara de sustinere in cap. Privind in Jos, bag un zambet fals, o scuza mormaita si ma fac mica intre cele 2 animale. La urmatoarea statie, urca alte creaturi. Ma uit in jur... Mda, dom'le, evolueaza. Urechi mai lungi, nasuri mult mai incovoiate, priviri nesimtite si duhori insuportabile. Deja nu mai suport! Las totul deoparte, dau coate pana la usa, ii fac pe toti cu ou si otet in gand si cobor din autobuz. Renunt la dragostea de "aproape", mama voastra de rasa neevoluata!

Merg pe jos pana la Unirii. Ma mai calmez, deja nu mai sunt incruntata. Totusi, imi pare rau pentru ei. Poate ar fi trebuit sa le spun ce nu fac bine. Nuuuuu, aici e lupta intre viata si moarte. Ori eu, ori ei!

Ajung la metrou. Cateva persoane ma privesc insistent. Ma intreb daca muzica din castile mele e prea tare. Si daca e tare, poate nu le place si de aia se uita urat. Aleg sa nu le bag in seama. Totusi, privirea-mi se intersecteaza cu bruneta care sta pe scaunul din fata mea si imi zambeste. Hm... un om normal in dimineata asta. E un semn bun. Ii zambesc si eu. Ma bucur in sinea mea ca mai sunt si oameni care imi impartasesc voiosia si armonia spirituala. Cobor din metrou. Urmeaza cea de-a doua calatorie cu autobuzul, 301 de aceasta data. Nu-l astept 30 de minute ca de obicei, deja era in statie. Merg 4-5 statii si cobor. De aici mai am de mers pe jos 10 minute. Am noroc ( din nou, karma tine cu mine ) si ma intalnesc cu o colega de servici. Ce bine! Am companie pe drum!

Acum e acum! Ca 80% din strazile din bucuresti si a noastra e in constructie. De-o parte si de alta a drumului, muncitori. Dar nu orice muncitori, ci din aceia murdari, galagiosi, afemeiati si grosolani. Cu burta, evident. Simt ceva in neregula si ii spun colegei sa grabeasca pasul. Presimtirea se adevereste si creaturile slinoase cu cate zece tentacule se arunca inspre noi scotand sunete care mai de care mai infioratoare. Una dintre caracatitele de grasime o prinde pe colega mea si o azvarle intr-o cusca suspendata din alge in jurul careia se posteaza restul de creaturi pentru a-mi bloca accesul la operatiunea de salvare. Dintr-un nor negru plutitor coboara marele monstru tentacular, parca creatorul celorlalti si seful adunarii caracatitelor primitive. Imi cere renuntarea la implinirea me, ca si spirit, in schimbul eliberarii colegei din ghearele slinosilor. Nici nu ma gandesc!!! ... Bine, hai sa ne gandim inca o data. " Vreau sa negociez. Ce-mi iei mai exact?" " Iti iau linistea de la servici, aprecierile sefului tau, amabilitatea colegilor si iti dau in schimb stresul in care vei sta 8 ore, obsrevatiile cicalitoare ale sefului si antipatia colaboratorilor. Acasa vei avea parte de vecini neprietenosi, de clanuri interlope de cartier si de lipsa imaginatiei si relaxarii la domiciliu. Nu vei mai avea parte de zile perfecte si fara grijii; de acum incolo vei fi atacata in fiecare zi de cate o mica nenorocire in sufletul tau."

Nici eu nu sunt o scorpie, asa ca sunt de acord cu propunerea monstrului. Semnez o hartie plina de noroi si, ca prin minune, ma trezesc ajunsa la servici alaturi de colega mea, in mijlocul treburilor de zi cu zi, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Cu exceptia clauzelor slinoase care acum imi perturbau linistea interioara si ma blocau in implinirea mea ca tot unitar.

Cu greu trece si ziua de azi si iata-ma acasa cu Alex. Nimic prevazut in contract despre el, asa ca ne bucuram unul de celalalt stand pe canapea la un film. Pana la urma, cea mai grea zi din saptamana e joia, maine o sa fie mai bine pentru ca deja incep sa ma obisnuiesc cu mersul lucrurilor din timpul saptamanii, dupa care urmeaza un intreg weekend de detasare totala.