Cetatea Argedava și mult ghinion

Vorbeam cu Edi la o țigară într-una din zilele trecute despre câte puncte energetice sunt în România și cam care sunt locurile ce trebuie văzute neapărat din domeniu. Așa am ajuns să vorbim de Argedava, declarată rezervație arheologică, loc unde s-au descoperit scheletele unor uriași de 5 metrii.

Potrivit prietenilor noștrii  de la Skytrip, “tot aici, s-au mai găsit și calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriași, nu se știe unde.”

Citez de la Marius: “Ce șantier arheologic? Este doar un deal plini de mărăcini, înconjurat de gunoaie și de un cimitir cu o biserică veche de sute de ani. Din loc în loc vezi cioburi de vase dacice iar sătenii spun că cele mai multe apar atunci când se ară cu tractorul, primăvara. În rest… pace.”

Cum de nu am știut de ea până acum? Și aproape de București. N-a încăput îndoială să nu mergem imediat într-acolo. Cum am ajuns în punctul indicat de GPS "campați aici", am parcat lângă Biserica Sfânta Treime, monument istoric, construită în anii 1688-1689.





















Nu era nimic din ce ne-am fi așteptat să fie. Câmp. Un câmp verde, arat, plouat, plin de gunoaie și mărăcini. Nimic mai mult. Trăncăneam cu Double D's "Unde-s ruinele? Unde e cetatea? Unde-s uriașii? Unde ești tu, Burebista, să ne-arăți drumul corect?"

După ce am dat ocol la dealul care ar fi trebut să fie cetatea Argedava (on foot, prin ploaie și noroi), ne-am întors la mașină.
Mai aveam în pending două case părăsite în București, așa că ne-am dus la cea la care nu era atât de dificilă intrarea.
Pe naiba! "Puteam să avem mai mult ghinion azi?, zice D.
2nd D completează "Și culmea! N-am intrat că era păzită!"
Da. Ne-am dus glonț la casă de pe Str. Dianei, zona Piața Rosetti, casă ce ar fi trebuit catalogată drept monument istoric (citiți mai multe aici)

Zic: intrăm prin față, ca niște domni. Mergem, ne uităm, lacăte peste tot. N-are cum! În fiecare dimineață în drum spre servici trec pe lângă casa asta, o pândesc de o grămadă de timp. Nu-i nimic, intrăm prin spate. Ne strecurăm pe lângă o mașină G4S (Respect!) și căutăm intrarea. Binenteles, închis.

“D., eu aș încăpea pe aici.”
Bag mâna. Intră. Mai mult nu.
Sar.
Mă urc pe primul rând de gard, când o aud pe D. “Vezi cum te încolacești cu sârma aia ghimpată.”
Cobor să mă gândesc cum să fac.
Aud o voce groasă și agresivă:

“Ba! Ce vrei să faci acolo? Depărtează-te de gard! Pleacă!”























Frică? Puțin. Nu știam exact ce se aude. Din stânga văd un paznic uriaș de gras care venea spre noi tunând și fulgerând (ca vremea).
După ce a terminat de țipat, s-a dus 2nd D să vorbesca cu el. Omul credea că suntem homelesi și vrem să dormim acolo. La final și-a cerut scuze.

Una peste alta, clădirea e acum a Bancpostului.
Nimic interesant azi.
Cam atât ghinion.