The story of FiveOSix (2)

Mă duc la imprimată și încep să răsfoiesc sumar misiunea. Era vorba de un neică nimeni care avusese ceva contracte cu serviciile secrte acum ceva timp, dar ca civil. Oricum nu mă interesează de ce anume vor să îl „resofteze” ...ar fi chiar culmea. Părea o treabă simplă. Mă duc, îl studiez, planific și „resoftez”. Nu avea niciun fel de pregătire militară sau paramilitară, cel puțin așa reieșea din dosarul lui. Deci în maxim 3 zile am terminat. Oricum nu-mi mai trebuie nici bani, nici misiuni imposibile... vreau să termin mai repede... să treacă dracu’ odată aceste 6 luni. Sună din nou telefonul:

-              Deci?

-              Deci ce?

-              Îți livrez 10% acum și restul când este gata.

Cam așa stătea treaba, primești o parte din bani înainte de job și restul după... și crede-mă că nu ar îndrăzni să nu-ți pună restul banilor în cont. S-a întâmplat acum câțiva ani într-o altă „familie” să nu se mai livreze banii și ghici ce? În următoarea săptămână mai mult de jumătate din „sobolani” erau asasinați inclusiv directorul general, șeful de la finaciar și multe alte căpetenii. De la acea ispravă care a făcut înconjurul lumii, toate agențiile plătesc la timp.

-              Perfect.

-              Îți trimit un contact de acolo pentru mai multe detalii și biletele de avion.

Ea era 500 sau cel puțin așa o știam eu. Nu o văzusem niciodată nu știam cum arată, putea să fie vecina de la 2 sau din blocul de vis-a-vis sau la sute de km depărtare de locul unde eram eu.

Mi se făcuse foame, mă duc la frigider, încep să cotrobăi prin resturile de mâncare care erau pe acolo și într-un final găsesc o felie de pizza începută și aruncată în sictir pe un raft. O mai fi bună? Nu are cum să se strice, nu? Iau o gură și scuip imediat. Căcat! Cum să nu se strice? Cred că are două săptămâni în frigider. Dau repede o bere peste cap că să scap de gustul infect din gură, mă strâmb în continuare și mă îndrept către o punga de cipsuri. Oare ăștia or mai fi buni? Erau! Îmi vibrează telefonul, semna că am primit un mesaj, probabil că cel de la HQ. 500 se ținuse de cuvânt și-mi trimisese contactul și numărul zborului până la destinație. Trebuia să fiu gata în 3 ore. Am nevoie de un duș rece ca să mă trezesc.

[…]

Îmi fac nodul la cravată fără să mă uit în oglindă, pipăi încet buzunarul să mă asigur că pistolul este fixat cum trebuie în tocul lui, arunc o ultimă privire prin apartament să văd dacă totul este în regulă și să memorez lucrurile unde sunt și ies pe ușă. Hm! Ce bine că am pașaport diplomatic; nimeni nu o să mă caute de armă când până urc la bordul aeronavei. Taxiul deja mă așteptă. În drum spre aeroport încerc să-mi aduc aminte obiectele pe care le am prin casă și poziția lor... așa mă obișnuisem încă de la început. Dacă cineva va avea chef să caute prin apartament imi voi da seama după primii pași făcuți în casă. Eu și obiceiurile mele, dar prinde bine că nu se știe niciodată ce se poate întâmpla, doar făceam parte dintr-o organizație „fata initiale”. Cum ajung acolo mă duc direct să evaluez situația și să fac 2 planuri de backup și apoi îl sun pe ăla.

[ajuns la destinație]

După ce am ieșit de pe aeroport m-am dus direct la un rent-a-car și am luat o mașină comună, că doar nu trebuie să ies în evidență cu ea, nu?

Îmi scot telefonul din buzunar și încep să fac câteva investigații. Știam numărul de telefon al țintei din dosarul trimis de 500 și trebuia să fac o localizare precisă a țintei cu ajutorul operatorului de telefnonie mobilă. Telefonul meu? Este unul simplu rău, un Galaxy Nexus, sau cel puțin așa arată în exterior... dar era o adevărată uzină în interiorul lui. Dacă nu mă detecta pe mine, pornea o interfață obișnuită de telefon, dar dacă îmi vedea amprenta digitală se transforma în  unealta perfectă.

În doar câteva minute operatorul de telefonie, fără voia lui, îmi returnează IMEI-ul aparatului și antena pe raza căreia se află acum. Zâmbesc și mă indrept către locația respectivă. Iar 3 zile fără somn. Las’ că o să treacă repede. Nu mi-au trebuit mai mult de 3 ore că să-mi fac un plan, deoarece văzusem cam pe unde stătea, știam unde lucrează și ce locuri frecventează el. A venit timpul să sun contactul de aici.  O voce groasă se aude din partea cealaltă a telefonului:

-              Alo!

-              Sunt eu.

-              Trebuia să mă sunt de trei ore și jumătate.

-              ...

-              Trebuie să faci astfel încât să pară un accident.

-              Ok. Te sun când este gata.

Închid telefonul, îmi iau binoclul de la ochi și mă îndrept spre mașină. Deci trebuie să folosesc niște gloanțe speciale...