Penitenciarul Doftana sau ce a mai rămas din el
"Noi tot timpul trebuie să începem prin a ne încurca.”
Știam (culmea!) de locație cu câteva zile înainte să plecăm.
După researchul din dimineața dinaintea plecării, am dat peste trei mituri ale închisorii Doftana.
Deși se spune că nimeni n-a evadat de acolo niciodată, am găsit un articol în care se vorbește despre doi bărbați care au fugit dintr-o dubă la plecarea din închisoare, unul fiind prins la lacul de lângă cimitirul Bellu, celălalt făcându-se haiduc.
Se mai spune că însuși Regele Carol I pe la 1900 a vrut să-și construiască o casă de vacanță acolo, doar că într-o zi s-a întâlnit cu o fată care fusese violată de niște săteni și s-a hotărât să facă o închisoare acolo pentru a-I pedepsi pe nemernici.
Pe un alt site am găsit o pistă falsă cum că penitenciarul Doftana ar fi bântuit sau posedat. No comment.
Noi n-am gasit nimic.
Penitenciarul Doftana a funcționat între anii 1897 - 1940. În urma cutremurului din 1940 a fost foarte grav avariată și imediat închisă timp de 10 ani. În 1950 devine monument istoric, numindu-se oficial Muzeul penitenciar Doftana. În câțiva ani, fondurile se termină și muzeul este lăsat în paragină. Printre alții, la Doftana au fost închiși Nicolae Ceaușescu sau Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Noi am intrat fără probleme, direct prin zăbrelele din poartă. Nu, nu pot să mă abțin să spun PE RISCUL NOSTRU.
"Cine vrea să viziteze oficial fosta închisoare, trebuie să obțină semnătură de la primărie și să dea o declarație pe propria răspundere, deoarece riscul prăbușirii acoperișului este foarte mare.”
Bun, am lămurit asta, să trecem mai departe.
Foarte frumos înăuntru, doar că din cauza dărâmăturilor nu am reușit să vedem fiecare colțișor.
Vă prezentăm experiența Doftana.
Foto: Daria Raducanu
[gallery link="file" columns="7" orderby="post_date"]

Si eu vroiam sa ajung pe acolo demult... Dar am citit ca nu se mai poate vizita...
ReplyDeleteDeci pana la urma poti dar cu semnarea unei declaratii pe propria raspundere. :) Voi ati semnat declaratiile sau ati intrat asa...la risc??
Noi am intrat la risc, dar sincer iti spun, trebuie sa ai mare grija unde calci si sa fii cu ochii in toate directiile. Nu stii de unde poate sa cada ceva. Pacat de faza asta, e foarte frumoasa locatia .
ReplyDeleteda, stiu ca e frumoasa locatia...pacat! sincer mi-e frica sa intru daca asa stau lucrurile. macar se vede ceva de afara prin gard, printre daramaturi? s
ReplyDeletenu, trebuie sa intri ca sa vezi ceva. in fata e doar o poarta mare. zidurile exterioare nu au nimic, inauntru e problema.
ReplyDeletedaca ati vizita cladirea asta pe timp de noapte v-ati schimba cu totul parerea
ReplyDeletete referi la ce specimene bantuie pe acolo pe timp de noapte?
ReplyDelete