The Story of FiveOSix (3)

Pierdusem de tot notiunea timpului. Cand am ridicat privirea, era noapte. Nu, nu afara. Era noapte inauntrul meu. Acolo unde chiar daca nu era lumina, era cel putin o scanteie micuta care tinea loc de umanitate.

Ne intersectasem in locul unde eu imi terminam contractul.

- Du-te. Te ajut sa-ti pierzi urma.

- Cum de stiai ca...

Ramasese abatuta, cu capul in pamant. Am inchis ochii, am apasat pedala de acceleratie, m-am uitat din nou in ochii ei albastrii si din spate au inceput imediat sa se auda impuscaturi. Lunetele, desigur.

500, de ce erai aici? Ma urmaresti? Urasc costumele, niciodata nu ma simt confortabil in ele. Deodata, gandurile imi sunt intrerupte de vocea ei, in casca.

- Stii care e urmatorul pas, da?

- Ma pierd...  (chiar ma pierdeam, si la propriu, si la figurat) Accident de masina.

- Ne mai auzim curand cand o sa fie totul in siguranta pentru amandoi.

Viata mea s-a terminat cand am inceput sa-mi fac planuri, sa rup fire ale unor destine necunoscute, sa vanez intunericul intorcand spatele luminii. Eu nu am lacrimi. Eu traiesc pentru ca altii mor. Iau la rand toate necunoscutele din ecuatia vietii mele si incerc sa ajung la un rezultat, dar de fiecare data cand fac acest lucru, totul este egal cu zero. Toate emotiile astea false si trecatoare mi-au furat ani buni...

Dar EA... ea imi da cu plus. cand toata viata eram obisnuit sa tind catre minus infinit; sa incep sa traiesc fara sa stiu daca intr-adevar vreau.



Photo credits: Daria Virbanescu